luni, septembrie 6

Undercover city

Undercover city
Galati, oras european in 2010

Este prima data cand scriu ceva gen articol pe blog, in special pentru ca este un blog destinat fotografiei si pentru ca pasiunea mea este fotografia si nu scrisul :P, dar nu m-am putut abtine sa nu scriu cateva cuvinte despre aceasta postare.

Nu obisnuiesc sa „promovez” lucruri mai putin estetice ochiului si nici sa evidentiez lucrurile negative legate de un anumit subiect, fie el obiect, peisaj, tara, societate, oras etc, dar astazi voi face o exceptie. Si ca veni vorba de oras, in cazul de fata este vorba de orasul nostru, Galati, pe care il apreciez si de care (pot sa spun fara sa am dubii) ca m-as desparti cu greu.

Zilele trecute in timp ce am iesit la „furat” de cadre prin oras, cautam cateva cladiri mai vechi pe care le-am vazut prin vederi, am ramas foarte dezamagit sa vad ca, in anul 2010 intr-un oras care se lauda a fi oras european, pot vedea atata indiferenta, pe de o parte, si inconstienta, pe de alta parte, fata de ceea ce ne inconjoara, fata de cei ce ne inconjoara si prin urmare fata de orasul nostru, oras cu o bogata valoare istorica si arhitecturala.

Un exemplu usor de remarcat ar fi numarul de strazi ce se afla „in constructie” si iti da impresia ca esti undeva la bunici pe un drum darapanat sau prin vreo tara ce tocmai a trecut printr-un bombardament. Si pentru a intregi aceasta imagine demna de perioada ce a urmat celui de-al doilea razboi mondial se adauga numarul, relativ mare, de cladiri „impodobite” cu placute pe care scrie „monument de arhitectura” si pline de gunoaie sau lasate in paragina (multe din ele chiar in zona centrala a orasului), lasate sa se darame odata cu trecerea timpului; cladiri care ar putea aduce un important aport cultural orasului si nu numai.

Si pentru ca o imagine face cat o 1000 de cuvinte, nu mai lungesc vorba si va prezint

„Galati, Oras european in anul 2010”

si va las pe voi sa vedeti si sa hotarati daca am dreptate sau nu.













Niciun comentariu:

Bookmark and Share



© 2008-2011 Images and content copyright Daniel Mocănașu.
All Rights Reserved.